Auto-emulsifiant de origine naturală conceput pentru emulsii de tip ulei în apă, cu excelentă afinitate pentru piele și versatilitate senzorială. Facilitează pătrunderea în epidermă a substanțelor active solubile în apă.
Cremă de mâini Daily Care
O cremă ușoară, non-grasă, plăcută la aplicare. Hidratează și catifelează mâinile, susține bariera naturală de protecție a pielii și parfumează plăcut cu note florale.
Formula: 5633 | Nivel dificultate: mediu | Valabilitate: min 3 luni | pH optim: 6.5 |
Faza | Ingrediente | Dozaj % | Total 100 gr |
A | Ulei de Macadamia | 6 | 6 gr |
A | Coco-Silicone | 4 | 4 gr |
A | Emulsifiant Olliva | 4 | 4 gr |
A | Cetearyl alcohol | 1 | 1 gr |
B | Apă pură / distilată | 79,5 | 79,5 gr |
B | Co-emulsifiant HIdractiv | 2 | 2 gr |
B | Uree cosmetică | 2 | 2 gr |
C | Ulei esenţial de Lavandă | 0,3 | 0,3 gr |
C | Ulei esenţial de Geraniu Bourbon | 0,1 | 0,1 gr |
C | Vitamina E | 0,5 | 0,5 gr |
C | Cosgard | 0,6 | 0,6 gr |
1. Încălziți separat ingredientele fazei A și B până la 75°C, în câte un pahar termorezistent, pe baie de apă. Când ambele faze au ajuns la temperatura potrivită, îndepărtați de la căldură.
2. Adăugați conținutul fazei A în faza B, cu mixare, continuați mixarea până când se omogenizează.
3. Puneți paharul într-un vas cu apă rece și mixați până când se formează o emulsie omogenă, cu aspect lucios și uniform.
4. Când compoziția s-a răcit până sub 40°C, adăugați ingredientele fazei C și amestecați temeinic până la omogenizare.
5. Măsurați pH-ul și ajustați dacă este nevoie.
6. Transferați compoziția în recipientul dedicat. Consistența se va definitiva pe a doua zi.
O cremă ușoară, non-grasă, plăcută la aplicare. Hidratează și catifelează mâinile, susține bariera naturală de protecție a pielii și parfumează plăcut cu note florale.
-
2024-02-17
Bună ziua,
Nu am co-emulsifiantul Hidractiv, cu ce l aș putea înlocui și în ce cantitate?-
2024-02-20
Bună ziua,
Puteți elimina acest emulsifiant, ajustând procentajul apei.
Toate cele bune!
-
-
2024-02-01
Se poate prepara aceasta reteta folosind ca emulsifiant doar Emulsifiantul Olliva fara alcool cetilic si co-emulsifiant Hidractiv?-
2024-02-20
Bună ziua Cristina,
Puteți încerca prepararea acestei creme doar cu emulsifiantul Olliva, cu mărirea dozajului acestuia la 5%. În urma eliminării emulsifiantului hidractiv, ajustați corespunzător procentajul apei. În urma modificărilor crema va fi mai fluidă, mai puțin consistentă.
Toate cele bune! -
2024-02-07
Bună ziua Cristina,
În cazul eliminării acestor doi emulsifianți, recomandăm a mări procentul Emulsifiantului Olliva la 5% și ajustarea prin adăugarea a 2% a cantității de apă. Deoarece, pe baza calculelor noastre, aceste modificări vor afecta consistența cremei, recomandăm a efectua un test pe o cantitate mică.
Succes vă dorim!
-
-
2022-03-18
Buna seara!Daca in faza A folosesc unt de shea 8%, unt cacao 4%, coco silicon 12%, deci in total faza grasa 24%, este suficient procentul Olivva 6%?Voi scadea cele 4 procente in plus din faza B!Nu as dori sa folosesc si coemulsifiant, doar Oliva la dozajul corect!Va multumesc!Toate cele bune!-
2022-03-19
Bună ziua! Am sugera mărirea dozajului la Olliva la 7-7,5%. Succes!-
2022-03-22
Va multumesc!
-
-
-
2021-09-12
Bună seara . As putea adăuga la această rețetă glicerină si alantoina? Daca da imi puteți spune ce cantitate va rog. Si as putea înlocui uleiul de macadamia cu untul de shea?-
2021-09-22
Bună ziua! Puteți adăuga glicerină cca 3-4% în faza B și 0,5% alantoină în faza C, scăzând corespunzător dozajul apei. Uleiul de macadamia se poate înlocui cu unt de shea.
-
-
2021-03-08
Buna ziua! Aș dori să fac o crema de maini cu niacinamida, betaina si glicerina . Care credeti ca este procentul maxim ,din fiecare, pe care l-aș putea adauga? Va multumesc mult!
-
2021-03-09
Bună ziua! Dozajele optime și maxime depind și de formula cremei pe care propuneți să o preparați. Indicativ: glicerină 7%, betaină 4%, niacinamidă 4%. Numai bine!
-
2021-03-09
Multumesc mult pentru raspuns!
Formula la care m-am gandit:
Faza A - Unt shea 4%
- Silicon veg 6%(caprilis)
- Em.liqua 3%
- Glycemul 1%
Faza B - Apa 70,2%
- Glicerina 7%
Faza C- Xantan 0,2%
Faza D - Betaina 4%
- Niacinamida 4%
- Cosgard 0,6%( fragard)-
2021-03-10
Da, este în regulă. Succes!
-
-
-
-
2021-03-04
Buna seara , se poate folosi aceasta crema si pe corp??? Daca triplez cantitatea ...si pot sa ridic pana la 10% de ureea?? In locul siliconului vegetal as vrea sa folosesc ulei de coco .Am pielea f uscata .Multumesc
-
2021-03-05
Bună ziua! Sigur că da, crema se poate folosi și pe corp. Puteți mări dozajul la uree, scadeți corespunzător apa. În locul siliconului vegetal puteți folosi un ulei vegetal după preferințe, uleiul de cocos este o alegere bună. Crema va fi ceva mai grasă în acest caz. Spor!
-
2021-03-23
SE POATE PUNE ULEI DE COCOS FRACTIONAT? SAU CEL SOLID?
-
2021-03-24
Ambele se pot folosi.
-
-
-
-
2020-12-20
Buna ziua! Se poate înlocui emulsifiantul Olliva cu Bella? Mulțumesc!
-
2020-12-21
Bună ziua! În principiu da, se poate face înlocuirea, noi însă nu am testat această rețetă cu alt emulsifiant. Numai bine!
-
-
2020-12-05
Bună ziua! Aș putea înlocui emulsifiantul Olliva cu ceara emulsifianta de măsline? Mulțumesc! Rețete minunate!
-
2020-12-05
Bună ziua! Din păcate nu, ceara emulsifiantă de măsline se potrivește pentru alt tip de emulsii. Gânduri bune!
-
-
2020-11-29
Bună ziua, se poate inlocui emulsifiantul olliva cu emulsifiantul alfa? Și as putea inlocui cu ceva cosgardul, sau eventual scos din rețetă? Iar ureea cosmetică trebuie neapărat înlocuită cu glicerina sau cu altceva, sau o pot scoate din rețetă? Va mulțumesc mult
-
2020-12-02
Bună ziua! Cei doi emulsifianți lucrează diferit, nu se pot înlocui unul cu altul. În loc de Cosgrad puteți folosi Fragard, aceeași cantitate; conservantul este obligatoriu. Ureea se poate elimina, dar în acest caz nu rămâne în rețetă niciun ingredient hidratant specific; mai puteți folosi extract de nalbă sau castravete, eventual panthenol sau acid hialuronic pentru hidratare.
-
-
2020-06-03
Buna ziua,
Trebuie sa postez aici,nu ma lasa la reteta,la crema de maini hidratanta,la o parte din apa,mai exact am adugat 10 gr.gel aloe vera,a iesit fluida,ca un lapte de corp.Unde am gresit,este o crema cu adevarat hidratanta,doresc s-o refac din nou(am luat mixerul nou).De altfel imi place foarte mult este ceea ce caut pentru mainile mele uscate.
Multumesc anticipat echipa minunata,va doresc o zi insorita!-
2020-06-03
Bună ziua! Dacă vă referiți la rețeta 41203, rezultând o emulsie prea fluidă, e posibil să fie destabilizată (se vor separa în scurt timp ingredientele), deci urmăriți cum se prezintă. Emuslifiantul Olliva nu este unul pretențios, iar formula în ansamblu nu e complicată; de vină este ori pH-ul mai scăzut determinat de includerea gelului de aloe vera ori mixarea necorespunzătoare. Atenție cu mixerul nou, procedura se schimbă puțin față de cum menționează rețeta - citiți sfaturile din fișa mixerului pe site.
Gânduri bune!
-
-
2019-09-09
Buna seara. Se poate inlocui siliconul vegetal cu siliconul vegetal volatil? cetearyl alcohol se poate adauga?
O seara buna.-
2019-09-12
Bună ziua! Se poate realiza înlocuirea propusă și se poate adăuga la formulă și cetearyl alcohol în faza A. Numai bine!
-
-
2019-02-27
Buna ! Am incercat sa prepar azi crema, dar a ramas destul de fluida, desi am urmat instructiunile retetei...Pot sa fac ceva sa nu mai fie asa fluida ? Multumesc
-
2019-02-28
Bună ziua! Crema nu trebuie să iasă fluidă, dacă emulsificarea se realizează corect. Poate totuși ați greșit ceva la dozarea ingredientelor, la temperatura fazelor sau la procesul de emulsificare.
-
2019-03-24
In loc de silicon vegetal pot folosi glicerina vegetala ? Sau altceva...?
-
2019-03-25
În locul siliconului vegetal folosiți un ulei vegetal după preferințe.
-
-
-
-
2019-02-25
Kedves Receptőrök! Az Olliva emulgátor helyett használhatom a Bella emulgátort, ha igen, milyen mennyiségben? A növényi szilikon helyettesíthető mással - mivel és milyen mennyiségben? Köszönettel várom a válaszukat!
-
2019-02-26
Kedves Adél! A Bella emulgeáló használható az Olliva helyett, de ehez át kell fogalmazni a képletet csökkentve elsősorban az olajok mennyiségét, mint pl ebben a receptben https://www.elemental.eu/hu...
A növényi szilikon helyettesíthető növényi olajjal, tetszés szerint.
Szép napot!
-
-
2019-02-09
Bună ziua. Se poate adăuga lanolina? Dacă da, ce cantitate și în ce faza? O zi bună.
-
2019-02-11
Bună ziua! Se poate adăuga lanolină, sugerăm cca 5% în faza A, scăzând corespunzător dozajul uleiului de macadamia. Numai bine!
-
-
2018-11-12
Buna seara,
Imi puteti recomanda, va rog, reteta de crema pentru maini care se absoarbe cel mai repede in piele? As dori o crema care intra in cateva secunde in piele si catifeleaza/ netezeste mainile la prima aplicare (sunt unele din comert, nu vreau sa fac reclama :))). Aveti o astfel de reteta? Multumesc!-
2018-11-13
Bună ziua! Putem recomanda această rețetă de cremă: https://www.elemental.eu/ro... în care se poate înlocui uleiul de centella cu alt ulei vegetal, după preferințe.
-
2018-11-13
Mulțumesc!
-
-
-
2018-10-30
Buna seara!
Urmatoarea formula este corecta:
Faza A
ulei orez 20ml 20%
olliva 6gr 6%
Faza B
apa plata 68ml 68%
uree cosmetica 4gr 4%
Faza C
vitamina E 0,5ml 0,5%
ulei esential lavanda 0,9ml 0.9%
cosgard 20 picaturi 0,6%Va multumesc.
-
2018-10-31
Bună ziua! Formula este în regulă, succes!
-
-
2018-09-17
Buna ziua! Se poate introduce si proteina de matase in faza c? In ce procent? Va multumesc
-
2018-09-17
Bună ziua! Da, se poate include, cca 1-2% ar fi în regulă. Toate cele bune!
-
2018-09-17
Va multumesc frumos! Sunteti o echipa minunata!
-
-
-
2018-03-06
Buna ziua. As dori sa inlocuiesc o parte din uleiul de macadamia cu ulei de catina si extract de galbenele pt efectul lor reparator si cicatrizant . Formula la care m-am gandit este 8 gr macadamia, 2 gr ulei de Catina dar nu stiu exact cat extract de Galbenele pot sa pun. Multumesc!
-
2018-03-07
Bună ziua, Simona. Puteți pune așa: 7,8 gr ulei macadamia, 2 gr ulei de cătină și 0,2 gr extract de gălbenele. Numai bine!
-
2018-03-07
Multumesc mult pt raspuns si pt toate sfaturile!
-
-
-
2018-01-10
Crema a iesit excelent, ori de cate ori am facut-o persoanei dragi, cerandu-mi sa o fac din nou dupa ce se termina. Am inlocuit doar ureea cu glicerina si uleiul de macadamia cu cel de argan. E super. Recomand
-
2017-09-22
Buna seara. Aș vrea să introduc în rețeta ceară de albine. Ce procent mă sfătuiți, pt o absorbție optimă? Mulțumesc mult.
-
2017-09-23
Bună ziua Elena. Vă sugerăm 2-3% ceară de albine în faza A. Toate cele bune!
-
-
2017-03-26
Buna ziua. Cu se pe poate inlocui siliconul vegetal?
-
2017-03-27
Bună ziua Alexandra. În locul acestui ingredient se poate folosi un ulei vegetal, preferabil unul cu textură ușoară, cum ar fi uleiul de orez, struguri sau caprilis. Puteți eventual lucra și doar cu uleiul de macadamia, mărind procentul acestuia la 20%.
-
-
2015-10-12
buna ziua, as dori sa scot uleiurile esentiale, deoarece crema va fi pentru o gravida. Cu ce sa le inlocuiesc ( nu vrea nici parfumante)
-
2015-10-12
Bună ziua,
Puteţi prepara crema şi fără uleiurile esenţiale, în acest caz veţi ajusta corespunzător procentul apei plate din formulă.
-
-
2015-10-05
se poate folosi pe corp si pentru copii de 4 ani? Mentionez ca in loc de ulei de macadamia am pus o combinatie de trei uleiuri: ulei tamanu, avocado si cocos; si in loc de uree am pus glicerina; am pus mai putine picaturi de uleiuri esentiale lavanda si geraniu si am completat cu bisabolol.multumesc mult pt retete. crema aceasta este foarte buna.
-
2015-10-05
Răspunsul e afirmativ.
Numai bine şi multă sănătate!
-
-
2015-05-16
buna seara, as dori sa adaug si extract de schisandra2% pentru piele atopica,acid hialuronic,10% gel aloe vera in loc de o parte din apa plata si 34% apa de trandafiri. ma puteti sfatui in acest sens?
-
2015-05-18
Bună ziua,
Puteţi realiza modificările propuse, extractul de schisandra şi acidul hialuronic vor fi incluse în faza C a formulei, ajustând corespunzător procentul apei plate, cu menţiunea ca procentul total al acestei faze să fie de aproximativ 5%.
-
-
2015-05-05
buna seara, as dori sa adaug ceva anti age, pentru piele matura, imi puteti recomanda ceva, cat si unde anume sa il includ? va multumesc si abia astept sa vad rezultatul
-
2015-05-06
Bună ziua,
În loc de o parte din apa florală puteţi folosi apa de melisa sau apa de trandafiri. Uleiul de macadamia din formulă poate fi înlocuit cu un ulei vegetal antiage: camelia, argan, rosa mosqueta spre exemplu, iar în faza C, înainte de uleiurile esenţiale puteţi include acid hialuronic (verificaţi dozajul în fişa produsului), scăzând corespunsător cantitatea apei plate. Accesând linkul următor: https://www.ellemental.ro/..., găsiţi produsele cu proprietăţi antiage/antirid din oferta noastră. Sperăm că v-am putut ajuta. Numai bine!
-
-
2015-03-18
Se poate inlocui emulsifiantul Olliva? Multumesc.
-
2015-03-18
Nu recomandăm, emulsifiantul olliva va fi disponibil cât de curând.
-
-
2015-02-20
Se poate inlocui ureea cu glicerina? Multumesc.
-
2015-02-20
Ureea poate fi eliminată din formulă şi să includeţi eventual glicerină.
-
-
2015-01-28
Buna ziua.
Spuneti-mi, va rog, daca pot elimina sau inlocui ureea cu altceva (am omis sa o comand) si daca pot inlocui apa plata sau o parte din ea cu gel de aloe vera. Va multumesc-
2015-01-28
Bună ziua,
Puteţi elimina ureea din formulă, ajustând corespunzător procentul apei plate. În locul unei părţi din apa plată (15,20%) puteţi folosi gel de aloe vera. Numai bine!
-
-
2015-01-13
Multumesc mult!
-
2015-01-12
Buna seara, pot inlocui cosgardul in aceasta reteta cu fragard sau extract de samburi de gref?
-
2015-01-13
Bună ziua,
Puteţi eventual folosi fragard în locul cosgardului.
-
-
2014-06-18
Bună ziua,
Nu recomandăm înlocuirea propusă de dvs.